Despre lectură pot fi spuse atât
de multe și în același timp, oricât ai spune, tot nu ar fi de ajuns. Cum poți
descrie sentimentul dat de o lectură bună? Sau plăcerea unei cărți citite la
miezul nopții? Nu știu, nu cred că există răspuns. Cred că despre lectură se
poate vorbi doar subiectiv. Obiectivitatea nu își are locul aici, la fel cum nu
își are locul în general în creațiile artistice.
Așa că voi vorbi despre lectură
din punctul meu de vedere. Pentru mine acest cuvânt înseamnă foarte multe
lucruri în același timp. Înseamnă amintiri frumoase din copilărie, când am pus
mâna pe primele mele cărți. Nu sunt absolut sigură care a fost prima, dar știu
exact care a fost cea care m-a marcat. „Robinson Crusoe” a fost lectura care
mi-a inspirat fiorul iubirii pentru cărți și a rămas așa până în ziua de azi. Lectura
mai înseamnă după-amiezi de duminică însorite în care tot ceea ce vreau să fac
este să savurez o cană de ceai și să mă relaxez împreună cu cartea mea
preferată. Lectura înseamnă prea multe lucruri care nu pot fi transpuse în
simple cuvinte. Și-ar pierde prea mult din valoare.
Iubesc să citesc, să devorez
paginile cărților, să descopăr personaje fascinante, aventuri pline de mister,
personalități extraordinare și povești marcante. Iubesc absolut totul când vine
vorba despre cărți, de la coperțile lucioase și colorate până la personajele ce
respiră prin paginile cărților.
Este o lume diferită acolo, o
lume imaginară care mie personal, îmi hrănește sufletul. Nu știu ce aș fi dacă
nu aș citi. Cu siguranță nu aș mai fi eu cea de azi. Știu că acum cititul a
fost dat la o parte din cauza tehnologiei, dar eu refuz să îmi uit cărțile
într-un colț doar pentru că există Internet. Dacă știi să îl folosești,
Internetul îți poate schimba viața. De exemplu, dacă tot suntem la subiectul
lectură, Internetul te ajută să găsești totul mai ușor. Cărțile pot fi ale tale
cu un simplu click. Și unul dintre serviciile mele preferate de acest gen este Biblioteca online de cărți. De ce?
În primul rând pentru că oferta
lecturilor este atât de variată încât pot petrecere ore în șir hotărându-mă
care carte ar trebuie să fie a mea. Și pentru că e simplu și ușor de folosit.
Este unul din locurile de pe Internet unde poți învăța și unde te poți relaxa
în același timp. Este unul din locurile acelea bune și sigure unde în mod sigur
ți-ai lăsa copii să navigheze. De asta îmi place Biblioteca online de cărți.
Oferă siguranță și educație tuturor.
Cum ai putea să NU citești în
ziua de azi când există atât de multe motive ca să o faci? Când ai la îndemână
atâtea metode? Când în mijlocul vitezei lectura este singura șansă la relaxare?
Nu vă lăsați cărțile să se prăfuiască,citiți, orice vă bucură sufletul!
Sper că v-a plăcut articolul meu
tematic, pentru că particip cu el la concursul de pe bibliocărți.com.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu