True love?

Tot aud vorbindu-se în jurul meu despre conceptul de  „dragoste adevărată”.  Nu înțeleg cum poți atribui unui sentiment atât de complex și imposibil de clasificat adjectivul de „adevărată”. 

 Asta de parcă toate celalate tipuri de dragoste ar fi false, și un om nu iubește cu adevărat decât atunci când își întâlnește marea dragoste sau doar dacă are acest noroc. Toate celalate sentimente sunt inferioare , sau pur și simplu iluzii. Dacă te gândești că există o singură mare iubire, și aceea este adevărată, atunci ne mințim pe noi toată viață în căutarea unui lucru pe care nu știm sigur unde și dacă îl găsim. Încercam de mai multe ori, ne punem încrederea, speranța, sentimentele în cineva, și apoi ceva se întâmplă și se produce o ruptură. Și suferim.  Oare este totul minciună până la momentul întâlnirii cu iubirea cea adevărată?

 Și dacă avem acel noroc de a găsi acea dragoste, cum o recunoaștem? Cum poate recunoaște cineva dragostea cea adevărată care nu moare niciodată? Care sunt semnalele care îți dau de înțeles că asta e ceea ce cauți și că va dura toată viață? Poate cel care a dat glas acestui concept ar trebui să ne lumineze.. 

 De ce să ne limităm la o astfel de clasificare? De ce să numim dragostea adevărată și neadevărată? 

 Da, poate că este deja un brand această dragoste eternă și pură, o dragoste care nu are sfârșit, ci doar început, o dragoste în adevăratul sens al cuvântului.„That big true love”. O întâlnim peste tot, în producțiile americane de genul comediilor romantice, în romanele de dragoste, în seriale, etc. O dorim cu toții; momentele acelea perfecte în care toți sunt numai zâmbete, în care totul, dar absolut totul este OK. And then comes the happy-ending. 

 Nu. 

 Cred că se pune prea mare accent pe găsirea unei iubiri care să fie exact ca în filme, o iubire în care el e perfect, ea e perfectă și ghici ce, ei sunt perfecți împreună!  

Dragostea este adevărată în toate formele ei. Nu îi mai puneți etichete,și nu așteptați că dragostea să fie perfectă. Dragostea nu este perfectă, și nu este aceeași mereu. Depinde prea mult de noi. De firile noastre, de oamenii de lângă noi, de moment, de trecut, de decor. Dragostea nu se învață din filme sau cărți; esența ei nu poate fi captată într-o producție cinematografică de 2 ore. 

 Dragostea se întâmplă în fiecare din noi diferit, și zi de zi ne dăm seama că nu noi învățam dragostea, ci că ea ne învață pe noi că lucrurile de preț în viață sunt lucrurile simple, că oamenii se pot dovedi și frumoși din punct de vedere spiritual, că suntem norocoși când o întâlnim pentru că ne umple viața de bucurie și recunoștință, și pentru că ne oferă cel mai de preț dar, care nu poate fi explicat în cuvinte, adică pe ea însăși. 

 Sentimentele sunt de trăit. Este prea greu să le dai glas astfel încât să exprimi tot ceea ce mocnește în interior. Și cu atât mai greu este să le clasifici. Să spui că un sentiment e mai mare ca altul, e mai adevărat că altul, e mai bun ca altul. Nu se poate. E un amestec de emoții în fiecare dintre noi și niciodată, dar niciodată, iubirea, dragostea sau cum vreți să îi spuneți , nu va fi la fel pentru doi oameni.